Aceste reguli de conduită se adresează tuturor copiilor care participă la Tabăra Adventure Camp:
REGULI GENERALE
- Respectarea cu strictețe a programului taberei (activități, mase, ore de odihnă etc.).
- Participanților nu le este permis să părăsească locația de desfășurare a activităților, a taberei sau a atelierului de activități fără acordul instructorilor taberei.
- Respectarea indicațiilor precise pe care le primesc copii de la instructorii taberei, pe timpul activităților din tabără.
- În cazul în care indicațiile instructorilor nu au fost clare sau nu au fost bine înțelese, participantul trebuie să ceară instructorului lămuriri suplimentare.
- Este obligatorie folosirea tuturor materialelor de protecție pe timpul activităților (căști de protecție, veste de salvare, hamuri, mănuși, ochelari de protecție etc.).
- În cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea activităților conform programului inițial, organizatorul își rezervă dreptul să modifice activitățile în așa fel încât siguranța participanților să nu fie pusă în pericol.
REGULI PRIVIND CAZAREA ȘI SERVIREA MESELOR
- Participanții vor fi cazați în corturi câte 4 sau 8 copii într-un cort, în fiecare compartiment câte 2 copii.
- Repartizarea în corturi se face de către Organizator, ținând cont de vârsta și sexul copilului.
- Nu pot fi cazați în același cort participanții de sex opus.
- Este interzis accesul băieților corturile fetelor, respectiv al fetelor în corturile băieților, cu excepția în care există permisiunea instructorului.
- Păstrarea curățeniei în spațiile de cazare și împrejurimile acestora.
- Este interzisă deteriorarea sau distrugerea bunurilor care se afla în proprietatea organizatorilor taberei Adventure Camp (echipament, ustensile, materiale, jocuri, etc.).
- În cazul în care participantul pierde sau deteriorează parțial sau total bunuri care i-au fost puse la dispoziție de către organizatori sau care aparțin altor persoane (cum ar fi, dar fără a se limita la: echipamente, materiale de lucru, bunuri personale ale colegilor etc.), costul înlocuirii acestora va fi suportat integral de către părintele / tutorele legal al persoanei în cauză.
- Participanții au incluse 3 mese pe zi (mic dejun, prânz și cină) și 3 gustări pe parcursul zile.
- Nu este permisă introducerea alimentelor sau băuturilor din afara taberei.
- Organizatorii taberei nu își asumă răspunderea pentru eventualele îmbolnăviri ale participanților care se dovedesc că provin din consumarea unor alimente care nu fac parte din meniul zilnic al taberei.
- În cazul în care părinții copilului care participă la tabără sunt cazați în apropierea taberei Adventure Camp, aceștia nu au voie să participe sau să asiste la activitățile copilului pe timpul taberei. Participarea părinților ar diminua puterea de concentrare a copilului, putând duce la disfuncționalități pe timpul activităților sau chiar la accidente prin distragerea atenției.
REGULI PRIVIND SECURITATEA BUNURILOR PERSONALE
- Se vor evita legăturile ocazionale cu persoane necunoscute.
- Este interzisă introducerea în spațiile de cazare a persoanelor străine de grup.
- Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea, deteriorarea sau dispariția bunurilor personale (inclusive banii), dacă acestea nu au fost asigurate și supravegheate de către participant.
REGULI IGIENICO SANITARE ȘI DE SECURITATE PERSONALĂ
- Participanții nu vor deține sau folosi obiecte care pot pune în pericol sănătatea lor sau a altor persoane cum ar fi: artificii, explozibil, substanțe chimice, toxice, iritante sau obiecte contondente, tăioase, cuțite, puști cu bile, lasere etc.
- Participanții nu își vor însuși obiecte care nu le aparțin. În cazul în care găsesc astfel de obiecte, vor anunța imediat personalul taberei.
- Participanții nu vor aduce cu ei în tabără medicamente decât dacă urmează un tratament prescris de medic. În acest caz, vor lua tratamentul numai sub supravegherea cadrului medical din tabără.
- Este strict interzis fumatul, consumul de alcool sau droguri.
- Este interzisă folosirea chibriturilor sau a altor surse ce pot genera incendii.
- Participanții nu vor utiliza telefonul mobil sau alte dispozitive electronice pe timpul activităților din tabără (diminuează puterea de concentrare a copiilor, putând duce la disfuncționalități pe timpul activităților sau chiar la accidente prin distragerea atenției). Telefoanele sau tabletele sunt admise în tabără cu condiția predării acestora la începutul sejurului instructorilor de tabără (reducând considerabil riscul de pierdere) și folosirea lor doar în perioada destinată comunicării cu cei de acasă, zilnic între orele 19:00 – 19:30.
- Participanții vor avea o atitudine respectuoasă față de toate persoanele din tabără și nu vor deranja prin comportamentul lor pe ceilalți participanți.
- Violența fizică sau verbală nu este acceptată.
SANCȚIUNI
Nerespectarea măsurilor specificate în prezentul Regulament de Tabără de către participantul la tabără duce la următoarele sancțiuni:
- Atenționarea / mustrarea persoanelor vinovate de încălcarea prezentelor norme şi/sau a altor prevederi legale;
- Anunțarea urgentă a aparținătorilor legali ai acestora;
- În cazul abaterilor grave, cum ar fi: consumul de substanțe interzise, absentează sau refuză să participe la activitățile zilnice fără motive întemeiate, fură, are accese de violență sau rasism, nu respectă regulile de conduită prevăzute în acest contract – directorul taberei este îndreptățit să retragă persoana în cauză din tabără. În acest caz, costurile taberei nu vor fi returnate, iar părinții / tutorele se obligă să recupereze participantul înainte de sfârșitul taberei.
Rolul acestui Regulament este de a asigura desfășurarea taberei în condiții optime și în deplină siguranță, precum și de a crea o atmosferă de bună dispoziție și maxim confort pentru toți participanții.
Alte reguli de comportament pentru participanți vor fi prezentate la deschiderea oficială a taberei, iar regulamentul complet va fi afișat la loc vizibil în cadrul taberei Adventure Camp.
Termeni și Condiții
I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1.1 ADVENTURE WAY S.R.L., cu sediul în satul Butuceni, raionul Orhei, IDNO 1021606002608, posesoare a contului IBAN: MD87VI022243000000410MDL in MDL, deschis la BC Victoriabank S.A., date contact: outdoor@adventure.md, telefon 060846639, reprezentată prin dl. Golovei Andrei, cu funcția de Administrator, în calitate de Organizator/Prestator, și
1.2. Părintele / Tutorele și Participantul la tabără (numele părintelui/tutorelui, cât și al participantului se regăsesc în formularul / fișa de înscriere și contractul de prestări servicii), în calitate de Beneficiar.
II. ACCEPTAREA CONDIȚIILOR
2.1. Prin completarea Formularului de înscriere de pe site-ul wwwadventure.md și prin achitarea avansului, Beneficiarul acceptă Termenii și Condițiile acestor activități, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.
III. OBIECTUL TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR
3.1. Obiectul Termenilor și Condițiilor reprezintă prestarea de către Organizator / Prestator a serviciilor complete de tabără (cazare, masă, activități sportive, activități culturale, programe de educație nonformală), așa cum sunt descrise în prezentarea evenimentului/taberei.
IV. DURATA TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR
5.1. Taxa de participare este precizată în descrierea generală a evenimentului/taberei (conform perioadei de desfășurare a seriei pentru care optează Beneficiarul) și se va achita prin transfer bancar, în contul specificat de Organizator/Prestator, după cum urmează:
- 500 lei avans, în maximum cinci zile lucrătoare de la comunicarea detaliilor de plată în contul indicat de Prestator. Locul va fi considerat rezervat numai după transmiterea ordinului de plată și confirmarea achitării avansului.
- Diferența de plată se va achita prin transfer bancar, în contul specificat de Organizator/Prestator. Contul va fi transmis după înregistrare și achitarea avansului.
Plata integrală trebuie efectuată cu cel puțin 7 zile înainte de începerea turei de tabără. Cu 10 zile înainte de start, veți primi o notificare pentru a finaliza achitarea, dacă nu ați făcut-o deja.
VI. RENUNȚAREA LA PARTICIPARE / ANULAREA TABEREI
6.1. În cazul în care Beneficiarul renunță, indiferent de motiv, la tabăra la care s-a înscris, se aplică următoarele reguli:
- Avansul plătit pentru confirmarea participării nu se returnează.
- Beneficiarul poate transfera locul unei alte persoane, cu notificarea prealabilă a Organizatorului.
- Beneficiarul poate utiliza suma achitată (exceptând avansul) pentru o altă serie de tabără, în limita locurilor disponibile și cu anunț prealabil.
- Dacă tabăra este anulată de Organizator (ex: număr insuficient de participanți, situații excepționale), Beneficiarul va primi înapoi întreaga sumă achitată până în acel moment sau poate opta pentru participarea la o altă serie.
VII. OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI
7.1. Să organizeze toate serviciile menționate în prezentare.
7.2. Să asigure serviciile de cazare și masă așa cum au fost ele menționate în prezentare.
7.3. Să asigure supravegherea copiilor 24/24h, pe toată durata taberei.
7.4. Să ofere logistica necesară organizării tuturor activităților specifice taberei.
7.5. Să ofere numărul optim de instructori și facilitatori.
7.6. Să prezinte tuturor participanților Regulamentul Taberei.
VIII. OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
8.1. Să plătească taxa de participare convenită, respectând termenele de plată stipulate la art. V al acestui document.
8.2. Să respecte atât orele de intrare și ieșire din tabără, cât și programul taberei.
8.3. Să-i citească copilului regulamentul de participare în tabără și să poarte discuții cu acesta referitoare la codul de conduită.
8.4. Să respecte regulile din următorul Regulament de Tabăra (prezentat mai jos).
IX. REGULAMENT DE TABĂRĂ
Aceste reguli de conduită se adresează tuturor copiilor care participă la tabăra organizată de echipa Adventure Way în cadrul Taberei cu campare la cort:
9.1. Respectarea cu strictețe a programului taberei (activități, mase, ore de odihnă etc.).
9.2. Participanților nu le este permis să părăsească locația de desfășurare a activităților, a taberei sau a atelierului de activități fără acordul instructorului taberei.
9.3. Respectarea indicațiilor pe care le primesc copii de la instructorii taberei, pe timpul activităților din tabără.
9.4. În cazul în care indicațiile instructorilor nu au fost clare sau nu au fost bine înțelese, participantul trebuie să ceară instructorului lămuriri suplimentare.
9.5. Este obligatorie folosirea tuturor materialelor de protecție pe timpul activităților (căști de protecție, veste de salvare, hamuri, mănuși, ochelari de protecție etc.).
9.6 În cazul în care participantul pierde sau deteriorează parțial sau total bunuri care i-au fost puse la dispoziție de către organizatori sau care aparțin altor persoane (cum ar fi, dar fără a se limita la: echipamente, materiale de lucru, bunuri personale ale colegilor etc.), costul înlocuirii acestora va fi suportat integral de către părintele / tutorele legal al persoanei în cauză.
9.7. Este strict interzis fumatul, consumul de alcool sau droguri.
9.8. Este interzisă folosirea chibriturilor sau a altor surse ce pot genera incendii.
9.9. Nu pot fi cazați în același cort participanții de sex opus.
9.10. Este interzis accesul băieților în corturile fetelor, respectiv al fetelor în corturile băieților, cu excepția în care există permisiunea instructorului taberei.
9.11. Nu este permisă introducerea alimentelor sau băuturilor din afara taberei.
9.12. Organizatorii taberei nu își asumă răspunderea pentru eventualele îmbolnăviri ale participanților care se dovedesc că provin din consumarea unor alimente care nu fac parte din meniul zilnic al taberei.
9.13. Participanții nu vor deține sau folosi obiecte care pot pune în pericol sănătatea lor sau a altor persoane cum ar fi: artificii, explozibil, substanțe chimice, toxice, iritante sau obiecte contondente, tăioase, cuțite, puști cu bile, lasere etc.
9.14. Participanții nu își vor însuși obiecte care nu le aparțin. În cazul în care găsesc astfel de obiecte, vor anunța imediat personalul taberei.
9.15. Se vor evita legăturile ocazionale cu persoane necunoscute.
9.16. Este interzisă introducerea în spațiile de cazare a persoanelor străine de grup.
9.17. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea, deteriorarea sau dispariția bunurilor personale (inclusive banii), dacă acestea nu au fost asigurate și supravegheate de către participant.
9.18. Participanții nu vor utiliza telefonul mobil sau alte dispozitive electronice pe timpul activităților din tabără (diminuează puterea de concentrare a copiilor, putând duce la disfuncționalități pe timpul activităților sau chiar la accidente prin distragerea atenției). Telefoanele sau tabletele sunt admise în tabără cu condiția predării acestora la începutul sejurului directorului de tabără (reeducând considerabil riscul de pierdere) și folosirea lor doar în perioada destinată comunicării cu cei de acasă, zilnic între orele 19:00 – 19:30.
9.19. Participanții nu vor aduce cu ei în tabără medicamente decât dacă urmează un tratament prescris de medic. În acest caz, vor lua tratamentul numai sub supravegherea cadrului medical din tabără.
9.20. Participanții vor avea o atitudine respectuoasă față de toate persoanele din tabără și nu vor deranja prin comportamentul lor pe ceilalți participanți.
9.21. Violența fizică sau verbală nu este acceptată.
9.22. Nerespectarea măsurilor specificate în prezentul Regulament de Tabără de către Beneficiar (participantul la tabără) duce la următoarele sancțiuni:
- Atenționarea / mustrarea persoanelor vinovate de încălcarea prezentelor norme şi/sau a altor prevederi legale;
- Anunțarea urgentă a aparținătorilor legali ai acestora;
- În cazul abaterilor grave, cum ar fi: consumul de substanțe interzise, absentează sau refuză să participe la activitățile zilnice fără motive întemeiate, fură, are accese de violență sau rasism, nu respectă regulile de conduită prevăzute în acest contract – directorul taberei este îndreptățit să retragă persoana în cauză din tabără fără posibilitatea de a returna plata serviciilor.
X. LIMITAREA RĂSPUNDERII
10.1. În cazul nerespectării acestor reguli, organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru consecințele apărute.
XI.FORȚĂ MAJORĂ
11.1. Organizatorul / Prestatorul nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător – total sau parțial – a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forță majoră, așa cum este definita de lege.
11.2. Anularea unui eveniment / tabără ca urmare a deciziilor ferme ale autorităților statului sau în situații neimputabile Organizatorului / Prestatorului (incluzând, dar fără a se limita la: situații meteo nefavorabile extreme, stare de urgență, epidemii etc.), scutește Organizatorul / Prestatorul de returnarea taxei plătite cu titlu de avans de către Beneficiar.
XII. NOTIFICĂRI ÎNTRE PĂRȚI
12.1. În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisa la adresa electronică de contact de pe site-ul taberei pentru Organizator/ Prestator, respectiv la adresa menționată de Beneficiar în Formularul de înscriere.
12.2. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți.
XIII. ALTE CLAUZE
13.1. Beneficiarul își dă acordul ca imaginile (fotografii sau video) realizate de Organizator / Prestator pe timpul activităților din tabără să fie folosite fără scop comercial pe site-ul taberei ww.adventure.md sau pe alte canalele de internet ale taberei Adventure Way: Facebook, Instagram, YouTube, Tik-Tok etc.
13.2. Pe toată durata taberei, Organizatorul / Prestatorul va avea un asistent medical prezent între copii, precum și contract cu un medic care va veni ori de câte ori se consideră că e necesar. Prin acceptarea Termenilor și Condițiilor, Părintele / Tutorele acordă permisiunea Organizatorului / Prestatorului de a oferi îngrijire medicală și asigurarea medicală de urgență dacă este nevoie. Pentru fiecare astfel de situație Părintele / Tutorele va fi înștiințat în cel mai scurt timp pentru a discuta cu asistentul medical sau cu medicul și a decide împreună ce este de făcut.
13.3. Transportul copiilor până la locul de desfășurare a taberei, va fi asigurat de organizatori.
13.4. În cazul în care părinții copilului care participă la tabără sunt cazați în apropierea locației de desfășurare a taberei, aceștia nu au voie să participe sau să asiste la activitățile copilului pe timpul taberei. Participarea părinților ar diminua puterea de concentrare a copilului, putând duce la disfuncționalități pe timpul activităților sau chiar la accidente prin distragerea atenției.
XIV. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
14.1. ADVENTURE WAY S.R.L., cu sediul în satul Butuceni, raionul Orhei, IDNO 1021606002608, posesoare a contului IBAN: MD87VI022243000000410MDL in MDL, deschis la BC Victoriabank S.A., date contact: outdoor@adventure.md, telefon 060846639, reprezentată prin dl. Golovei Andrei, cu funcția de Administrator, în calitate de Organizator/Prestator servicii, având în vedere prevederile din legea Nr 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal al participanților la tabere, garantează că a luat cele mai bune măsuri pentru ca datele personale furnizate să fie în deplină siguranță, cu respectarea prevederilor legale.
14.2. Organizatorul / Prestatorul poate colecta de la Beneficiar date cu caracter personal numai după ce Beneficiarul își dă acordul voluntar și explicit exprimat prin bifarea căsuței aferente din Formularul de înscriere.
14.3. Datele personale oferite în procesul de înscriere în tabără vor fi folosite în scopul informării asupra programelor desfășurate de Organizator / Prestator, de transmiterea de informații promoționale, cât și de comunicarea de detalii organizatorice.
14.4. Stocarea datelor se va face pe o perioadă de 5 ani, cu excepția datelor contabile și de administrație, care vor fi păstrate până când impun normele legale în vigoare.
14.5. Dacă constatați că anumite date transmise inițial nu sunt corecte sau sunt incomplete, vă rugăm să ne contactați cât se poate de repede.